Un nou drum

Totul era verde in jur,soarele stralucea ca o stea noaptea pe cer,iarba se clatina,parca unifor lasandu-se in voia vantului,care isi croia in voie drumul,dar totusi desi totul era superb,campia parca scoatea un sunet de tristete,vantul suiera trist,simtind ca o ultima confruntare se apropie.

Toata lumea era pregatita,incet,incet pamantul incepe sa tremure,nu e cutremur,greutatea armurilor apasa pe pamant asa de adanc si cu atata ura,incat nici chiar el nu poate sa nu tremure.

Chipurile soldatilor care paseau spre campul de batalie,erau brazdate de un singur gand,libertate(cel putin la prima vedere).Totusi era un singur soldat care pe langa dorinta acida de a fi liber,il mai macina ceva:dorinta de razbunare.Participase in multe razboaie,era calit,de fiecare data cand lupta nu simtea nimic,creierul ii era impotmolit,nu exista prea multa logica in ceea ce facea,stia doar un singur lucru,omoara sau vei fi omorat,de fiecare data cand pornea la razboi,avea un sentiment de scarba,ura totul in jurul sau,nu prea mai suporta sa simta din nou mirosul mortii,a cadavrelor,gustul sangelui,raceala sabiei,dar totusi el pasea in rand cu ceilalti.

Razboiul acesta era unul diferit pentru el,era fericit ca va participa la el,chiar daca capitanul il sfatuise sa nu mearga,pentru ca puterile ii erau slabite,ii daduse chiar si ranguri pentru al face sa uite de sabie,dar de data aceasta era altceva..cu totul altceva.

Armura il apasa parca mai greu ca in alte dati,sabia nu il mai asculta in totalitate,dar pentru el niciunul dintre aceste lucruri nu il impiedica sa marsaluiasca in linie cu restul soldatilor,dupa cum spuneam..acum este cu totul altceva....

Dorinta de libertate il macina foarte mult,dar o alta ii venea prin minte,dorinta de a se razbuna.In acest razboi trebuia sa foloseasca si altceva decat puterea bratului,creierul.

Amintirea ei inca era vie,el nu accepta gandul ca singura persoana la care tinea,nu mai era.

Pune mana pe fata,pe rana care e destul de adanc incrustata,tresare,isi aminteste si acum chipurile celor care i-au rapit tot ce ii era mai drag.Parca totul s-a produs acum cateva secunde.Vede ca prin ceata casa lui,scaunul pe care statea in acea seara,stelele care practic pluteau pe cer,calaretii care au navalit asupra lui.L-au luat prin surprindere,nu avuse timp nici macar sa isi ia sabia ,luptase cu mainile goale,impotriva a 5 persoane reusise sa doboare 2,dar celelalte 3 l-au lovit asa de tare,incat,practic a cazut secerat jos,a avut noroc ca a supravietuit,cei care l-au atacat erau convinsi ca el este mort.Dupa ce s-a trezit,ochii lui au vazut,ceea ce isi dorea cel mai putin,oameni din satul in care statea fugind,plangand, totul in jurul lui ardea: case,animale..chiar si copii.Era speriat,pentru prima data in viata ,o intrebare ii tresarise in minte,unde este ea?Cauta ca un nebun,isi ia sabia si incepe sa omoare inamicii,incet incet isi croia drum spre locul unde era ea..paseste in casa si vede o imagine terifianta,o sabie era infipta intr-un corp,nu se putea sa fie corpul ei,mintea ii confirma temerea..dar sufletul se opune.Se apleaca peste corpul ei,simte cum cineva incearca sa io rapeasca,dar totusi inca nu murise,mai respira,incearca sa o tina de vorba,sa ii spuna inca o data cat de mult o iubeste,ea se uita si da din cap dandu-i de inteles ca e prea tarziu ca sa fie salvata,buzele ei rostesc ultimile cuvinte:Te iubesc.Se uita in ochii ei si isi da seama ca speranta apune,odata cu pleoapele care se inchid incet,incet.

A murit,mintea lui nu se gandeste decat la chipul celui care ia rapit totul,il vede.Acum parca isi aduce aminte ca dupa ce l-au atacat pe el,au intrat in casa.Fata inamicului e inca aproape de el,avea ochii verzi,o privire turbata,dominata de pofta de a ucide.Gata,retine cu lux de amanunte acea fata.

Deodata aude o voce,era comandantul care dadea indicatii,se trezeste din vis,se afla din nou pe campul de lupta,o lacrima ii curge pe obraz,o sterge imediat,nu isi permite ca cineva sa ii vada suferinta.Goarna inamicului se aude,au ajuns si ei pe campul de lupta,la auzul acelui sunet,inima ii tresare,reinvie,se gandeste doar la momentul in care va fi fata in fata cu ucigasul.

Asteapta cu nerabdare sunetul goarnei capitanului,asteapta momentul zero,oricum nu mai avea nimic altceva decat setea de razbunare si de libertate care ii patrunse adanc in suflet.Capitanul suna cu putere in ea,din gura bravului soldat ii ies cateva cuvinte,fara ca el sa le poata opri:Pentru femeile ucise,o secunda de libertate,decat o viata de robie.Din spatele lui,se aude parca un ecou,nu era ecou ci sutele,miile de soldati care repetau cuvintele spuse de el.Picioarele i se urnesc din loc,mintea ii ramane lucida,nu se mai intamplase pana acum acest lucru,dar acum trebuia sa il caute pe cel care o omorase.Sabia ii era mai grea decat de obicei,dar bratul nu tine cont de acest lucru,racnea,urla,omora tot ce apuca in cale,ura ii mistuise in totalitate sufletul,dar nu ii afecta creierul,ochii lui cautau,cautau................

Deodata zareste aceeasi ochi verzi,turbati,erau la vreo 20 de metrii de el,un zambet misel ii cuprinde fata,l-a gasit,pentru el,deabia acum incepuse razboiul.Maratonul incepe,drumul era foarte greu,dar sabia incepuse sa devina tot mai usoara,armura usoara ca un fulg.Omoara tot ce se putea,in paralel ochii cei verzi isi indreptase privirea catre el,erau extrem de surprinsi,era o naluca oare?cum se putea ca cel pe care il omorase sa fie viu?Amandoi isi croiau drum unul spre celalalt.Fiecare cu telul lui.In cateva momente ajung fata in fata,soldatul isi intreaba inamincul,intr-o turca destul de slaba:De ce? inamicul ii raspune:Era frumoasa si s-a opus intentiei mele,de a o avea si atunci am....

Soldatul nu mai asteapta sa termine de spus fraza si isi indreapta sabia spre el,fierul sabiei nu era facut doar dintr-un aliaj,mai continea si toata ura din sufletul lui.Inamicul rapid bareaza lovitura si il loveste cu cotul,soldatul nu simte nimic,acum greutatea sabiei era chiar mai mica,era mai usoara decat un fulg,loviturile asupra inamicului se inmulteau,rapiditatea crescuse atat de mult incat dusmanul cade secerat de lovitura primita in cap,armura i se despicase si sabia ii patrunse adanc.Soldatul nu incetineste cu loviturile,il loveste repetat pana cand inamicul are corpul imprastiat in mai multe parti,iar sabia i se rupe.

Soldatul era plin de sangele adversarului,dar acel sange era diferit fata de al altora.Privirea nu i se ridica,ramane aplecata deasupra cadavrului,in sfarsit s-a razbunat,acum nu i-a mai ramas decat dorinta de libertate.Dar simte ceva rece patranzandu-l pe la spate,e ceva diferit,ce putea sa fie,pune mana in spate si e cutremurat: e o sabie infipta in el.

Se apleaca ridica o sabie si intorcandu-se,dintr-o lovitura ii taie gatul celui care avuse curaj sa il loveasca.Nu se gandeste la lovitura primita,isi continua drumul omorand pe oricine ii statea in cale.Multe trupuri neinsufletite lasase in urma,ajunsese la capitanul inamicilor,se repede spre el scoate sabia si...si..o durere inabusitoare il cuprinde din nou: o sageata il loveste in partea stanga.Cade in genunchi,se taraste,renunta la sabie,care devine din nou grea,isi ia un pumnal,dar degeaba,nu mai poate,aici totul se termina pentru el.

Urechile aud urmatoarele cuvinte:Libertate,am castigat,dusmanii se retrag.Inima ii tresare,fata i se lumineaza.Cu ultimile puteri rosteste si el:Libertate fratilor.

Deodata ochii incep sa se inchida,o lumina alba apare din senin,o mana ii este intinsa,isi ridica privirea,lacrimile ii curg siroaie,nu de tristete,ba chiar de bucurie,era ea.Ii zambeste si ii spune sa o urmeze,fericit se ridica si porneste pe un drum nestiut decat de cei doi,un drum fara intoarcere,fara razboaie.

In sfarsit isi gasise linistea,de mult pierduta,nu ii mai trebuia nimic,o avea pe ea....